Sunetul Colinelor Transilvaniei a început la Sibiu cu un concert de gală memorabil, găzduit de Biserica Evanghelică Sibiu.
Pentru noi, cel mai frumos este să vedem cum muzica reușește să fie trăită și povestită diferit de fiecare. Două dintre voluntarele noastre, Sara și Maia, au surprins prin cuvinte propria emoție a serii:
✨ Sara Frățilă, într-un text poetic, aproape cinematografic, unde muzica devine copilărie, dans, timp și joc.
✨ Maia Loloiu, într-o scriitură profundă și simbolică, în care sunetul se leagă de spațiul sacru și de intimitatea trăirilor.
Le mulțumim pentru sensibilitatea cu care au trait această experiență și vă invităm să descoperiți impresiile lor în rândurile de mai jos. 🌿
Sara Frățilă:
Liniște. Pași. Bună seara. Pliante. Bis.
Dacă cineva a crezut că muzica nu ne poate aduce împreună, s-a înșelat. Artiștii vă sunt bine cunoscuți, locația, de asemenea, așa că nu voi insista asupra lor (totuși, pentru cei care nu au aflat despre festival, vă voi spune doar că se numește Sunetul Colinelor Transilvaniei). Îmi propun să dau glas muzicii prin cuvinte, în speranța că textul vă va inspira să luați parte la viitoarele concerte. Instrumentele sunt în curs de acordare, murmurul publicului rămâne suspendat în aer…
Primele note se revarsă ca niște raze de soare sau poate ca o pisicuță alergând printre firele de iarbă proaspătă, sărutate de rouă. Văd copii jucându-se în apa unui pârâu de munte, cu buzele vineții, alergând în tihnă printre straturile de flori din grădină, plângând, râzând. Au devenit adulți (sau doar aproape-adulți) și schimbă amintirea câmpului înflorit cu cea a câmpului de luptă. Atunci își dau seama că nu vor mai fi niciodată copii.
Fiecare pas al persoanelor din Biserica Evanghelică, dorind să ajungă într-un loc din care să poată surprinde spectacolul printr-o fotografie sau un videoclip, generează o sonoritate contrapunctică, demonstrând că arta trebuie trăită și prezentată unui public, altfel nu atinge desăvârșirea scopului său.
Îngerii își etalează aripile în spatele ferestrelor, iar sala de bal se înfiripă în jurul nostru, trecutul dansează și ne invită imaginația să îl contureze.
Viziunea mi-a fost confirmată de o fetiță care, ridicându-se de la locul ei, a început să valseze. Instrumentiștii deveniseră unii cu muzica, arcușurile se ridicau și coborau în sincron. Apoi a apărut o pisică, exact cum îmi imaginasem la începutul concertului, a pășit sfioasă către artiști și s-a ascuns sub scenă, atrăgând atenția tuturor și stârnind amuzamentul muzicienilor.
Spectacolul a fost unul de neuitat, iar cadrul în care s-a desfășurat a amplificat scopul călătoriei în timp promise de interpreți!
Privind persoanele din jurul meu, mă întrebam dacă nu simțim cu toții aceleași emoții. În liniștea pe care o păstram și care se regăsea pe chipurile din naosul Catedralei Evanghelice îmi descopeream propria persoană.
Probabil că acesta este rolul artei, sensul ei, și anume de a ne permite să simțim la unison, să renunțăm la măști și să fim noi înșine măcar pe durata spectacolului.
Maia Loloiu
Biserica Evanghelică din Sibiu a găzduit concertul de gală al proiectului Sunetul Colinelor Transilvaniei, care și-a avut startul weekend-ul acesta. În circularitatea spațiului sacru, publicul s-a bucurat de compoziții ale lui Șostakovici, Grieg și Mendelsshon-Bartholdy, însuflețite de Rafaela Fernandez Samodaiev (vioară), de Monica Florescu (pian) și de Orchestra de Cameră Ciuc.
Evenimentul a fost, în sine, o transcendere a continuității temporale – o suprapunere a zâmbetului continuu al copiilor, al amplificării șoaptelor și al zvâcnirii imaginilor, care odihnesc și înalță. În încercarea de dans a luminii, publicul a fost invitat să fie parte din micro dialogurile muzicii, din felul său de a aranja lumea în straturi de ticăit și foșnire.
Pelicula muzicii a încurajat, parcă, interschimbarea amintirilor – erau trăiri care depășeau spațiul sinelui, care transportau fragmente lăuntrice prin fiorii învelișului de aer și lumină și se închegau împrejurul geometriilor arhitecturale.
Dualitatea esenței evenimentului a fost surprinzătoare – solemnitatea fenomenului artistic contopită cu spiritul poznaș al mișcărilor de dans ale copiilor, cu șoaptele amplificate de zâmbete – împiedicate de strânsoarea brațelor părinților, traiectorii ațintite asupra prezențelor feline neprevăzute 🙂
,,Sentimentul de a fi pe scenă este tot timpul diferit – totul este despre muzică și despre ceea ce vrei să transmiți, despre povestea ta. Experiența de pe scenă este foarte intimă, dar e cel mai bun lucru pe care l-am trăit, ,,that’s what keeps me going”. E creația ta – pentru o zi, ești Dumnezeu; în acele minute, toată puterea e în mâinile tale, tu ești creatorul. Muzica, pentru mine, este, simplu zis, o respirație, pentru că nu aș putea să trăiesc fără ea, ,,it’s an ongoing flow”. Până la urmă, și muzica e o trăire – decorează timpul și, în același timp, și spațiul. Este o trăire în sine” sunt gândurile Rafaelei Fernandez construite de experiența chiar de pe scenă a concertului.
,,Mi-a plăcut foarte mult, a fost minunat. Pur și simplu trăiesc muzica, privirile. Oriunde mă aflu, parcă dansez. Mereu mi-a plăcut să ascult muzică – când eram mic, cântam în fața televizorului. Mă bucură mult să ascult melodii care îmi plac.” sunt câteva dintre ecourile concertului care au rămas în sufletul unuia dintre ascultători.
Seara a fost o întâlnire cuminte cu liniștea și cu trăirile miniaturizate care eliberează și (re)aranjează lumea interioară a fiecăruia. În final, a fost doar preludiul reîntâlnirilor muzicale din cadrul proiectului Sunetul Colinelor Transilvaniei.
